Analiza de risc la securitate fizica- obligatorie pentru toate societatile comerciale - Kia Juridic

Incepand cu data de 1 Iulie, toate societatile comerciale, inclusiv cele infiintate inainte de iunie 2012, sunt obligate sa aiba analiza de risc la securitate fizica. Pentru firmele constituite dupa Iunie 2012, aceasta prevedere era oricum obligatorie.

Analiza de risc la securitate fizica trebuia sa devina obligatorie din vara anului 2017, insa din cauza numarului mic de experti in domeniu, Guvernul a amanat obligatia cu inca un an.

Cum nu a mai fost pusa in disctutie nicio amanare, obligatia revine, de la 1 Iulie 2018, tuturor societatilor infiintate in baza Legii 31/1990, indiferent de natura capitalului social, dar si altor organizatii care detin bunuri si valori cu orice titlu si care sunt obligate sa le asigure paza acestora (baruri, restaurant, hoteluri, case de amanet sau schimb valutar, farmacii, etc).

Obligatia le revine si ministerelor si organelor de spacialitate ale administratiei publice, regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale si institutelor nationale de cercetare si dezvolatare.

Potrivit normelor, analiza de risc se se efectueaza de un evaluator de risc la securitate fizica si se materializeaza prin documentatia realizata in cadrul procesului prin care se determina masurile necesare pentru incadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile.

In principiu, aceasta analiza are rolul de a identifica vulnerabilitatile si riscurile, de a determina nivelul de expunere la producerea unor incidente de securitate fizica si de a gasi solutii in mentinerea sigurantei.

Daca obligatia nu este respectata, societatile pot fi amendate cu sume cuprinse intre 5.000 lei si 10.000 lei. Legaliatea indeplinii acesteia este verificata de politisti, jandarmi, primarii sau imputerniciti ai acestora.

Analiza de risc la securitatea fizica este obligatorie si in momentul depunerii spre avizare a planului de paza al unei firme.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • captcha

    Please enter the CAPTCHA text

*