Cambia - Kia Juridic

Cambia este un inscris, ce contine un ordin neconditionat dat de catre o persoana (tragator) unei alte persoane (tras), pentru a plati o anumita suma de bani la vedere sau la o anumita scadenta si intr-un anumit loc unei a treia persoane (beneficiar).
Spre deosebire de biletul la ordin, creat la initiativa debitorului, cambia este creata la initiativa creditorului si reprezinta un titlu la ordin transmisibil prin gir sau prin cesiune de creanta ordinara (daca tragatorul a inscris in cambie mentiunea „nu la ordin”).
Cambia trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:
– denumirea de cambie;
– ordinul de a plati o suma determinata exprimata intr-o valuta si inscrisa in cifre si litere (daca suma in cifre nu corespunde cu suma in litere, este valabila cea din urma, iar in cazul in care suma in cifre si litere este trecuta de mai multe ori, este valabila suma cea mai mica);
-numele, prenumele si adresa trasului;
scadenta, care poate fi la vedere, la o zi fixa calendaristica sau la un anumit termen de la data emiterii. In cazul in care nu este specificata  scadenta, se considera ca se plateste la vedere;
-locul unde urmeaza sa se efectueze plata;
-numele, prenumele si adresa beneficiarului;
-data (ziua, luna si anul) si locul emiterii;
-semnatura tragatorului, care atesta valabilitatea cambiei.
Lipsa oricaruia dintre aceste elemente duce la pierderea valabilitatii cambiei.
Din punct de vedere contabili, cambia indeplineste functiile de: instrument de incasare, instrument de credit si instrument de plata.
Prin acceptarea cambiei, trasul devine solidar cu tragatorul, girantii si avalistii.
Cambia emisa de tragator este emisa spre acceptare trasului. Acceptarea se face prin inscrierea cuvantului „acceptat” intr-o rubrica speciala pe cambie si semnata de tras. Trasul nu este obligat prin lege sa accepte, insa daca o face, el devine debitorul cambiei. Trasul poate restrange acceptarea la o suma mai mica fata de cea prevazuta in cambie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • captcha

    Please enter the CAPTCHA text

*